Archivo de la categoría: Poesía Rumana

El arte de mi Madre…

 

SARA PE DEAL

Sara pe deal buciumul suna cu jale,
Turmele-l urc, stele le scapara-n cale,
Apele plâng, clar izvorând în fântâne;
Sub un salcâm, draga, m-astepti tu pe mine.

Luna pe cer trece-asa sfânta si clara,
Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara,
Stelele nasc umezi pe bolta senina,
Pieptul de dor, fruntea de gânduri ti-e plina.

Nourii curg, raze-a lor siruri despica,
Stresine vechi casele-n luna ridica,
Scârtâie-n vânt cumpana de la fântâna,
Valea-i în fum, fluiere murmura-n stâna.

Si osteniti oameni cu coasa-n spinare
Vin de la câmp; toaca rasuna mai tare,
Clopotul vechi împle cu glasul lui sara,
Sufletul meu arde-n iubire ca para.

Ah! în curând satul în vale-amuteste;
Ah! în curând pasu-mi spre tine grabeste:
Lânga salcâm sta-vom noi noaptea întreaga,
Ore întregi spune-ti-voi cât îmi esti draga.

Ne-om razima capetele-unul de altul
Si surâzând vom adormi sub înaltul,
Vechiul salcâm.  Astfel de noapte bogata,
Cine pe ea n-ar da viata lui toata?

(1885, 1 iulie)

Mihai Eminescu

Pentru cititorii mei români…

Poetul ca şi soldatul
nu are viaţă personală.
Viaţa lui personală este praf
şi pulbere.

El ridică în cleştii circonvoluţiunilor lui
sentimentele furnicii
şi le apropie, le apropie de ochi
până când le face una cu propriul său ochi.

El îşi pune urechia pe burta câinelui flămând
şi îi miroase cu nasul lui botul întredeschis
până când nasul lui şi botul câinelui
sunt totuna.

Pe căldurile groaznice
el îşi face vânt cu aripile păsărilor
pe care tot el le sperie ca să le facă să zboare

Să nu-l credeţi pe poet când plânge
Niciodată lacrima lui nu e lacrima lui
El a stors lucrurile de lacrimi
El plânge cu lacrima lucrurilor.

Poetul e ca şi timpul
Mai repede sau mai încet
mai mincinos sau mai adevărat

Feriţii-vă să-i spuneţi ceva poetului
Mai ales feriţi-vă să-i spuneţi un lucru adevărat
Dar şi mai şi, feriţi-vă să-i spuneţi un lucru simţit
Imediat el o să spună că el l-a zis,
şi o să-l spună într-aşa fel încât şi voi
o să ziceţi că într-adevăr
el l-a zis

Dar mai ales vă conjur,
nu puneţi mâna pe poet!
Nu, nu puneţi niciodată mâna pe poet!

…Decât numai atunci când mâna voastră
este subţire ca raza
Şi numai aşa mâna voastră, ar putea
să treacă prin el

Altfel ea nu va trece prin el,
şi degetele voastre vor rămâne pe el,
şi tot el va fi acela care se va lăuda
că are mai multe degete decât voi.
Şi voi veţi fi obligaţi să spuneţi o da,
că într-adevăr el are mai multe degete…

Dar e mai bine, dacă-mi daţi crezare,
cel mai bine ar fi să nu puneţi
niciodată mâna pe poet.

…Şi nici nu merită să puneţi mâna pe el.
Poetul e ca şi soldatul
nu are viaţă personală.

Source: http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/soldatul.php

Acum lucrez la unele traduceri de Ion Minulescu, mult mai greu decăt pare…

Nichita Stănescu

rosa amarilla
Foto tomada en una comisaria de Pilar.

Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?…

 

Dime, si te atrapo un día
y te beso la planta del pie….
no es verdad que, después, renguearias
por miedo a pisarme el beso?
 Traduccion de un poema Rumano, se aceptan correciones.
 Autor: Nichita Stănescu

Iar când voi fi pământ

10210671310833560

Iar când voi fi pământ,
În liniştea serii,
Săpaţi-mi un mormânt
La marginea mării.

Nu voi sicriu bogat,
Podoabe şi flamuri,
Ci-mi împletiţi un pat
Din veştede ramuri.

Să-mi fie somnul lin
Şi codrul aproape,
Să am un cer senin
Pe-adâncile ape.

S-aud cum blânde cad
Izvoarele-ntruna,
Pe vârfuri lungi de brad
Alunece luna.

S-aud pe valuri vânt,
Din munte talanga,
Deasupra-mi teiul sfânt
Să-şi scuture creanga.

Şi cum n-oi suferi
De-atuncea-nainte,
Cu flori m-or troieni
Aduceri aminte.

Şi cum va înceta
Al inimii zbucium,
Ce dulce-mi va suna
Cântarea de bucium!

Vor arde-n preajma mea
Luminile-n dealuri,
Izbind s-or frământa
Eternele valuri

Şi nime-n urma mea
Nu-mi plângă la creştet,
Ci codrul vânt să dea
Frunzişului veşted.

Luceferii de foc
Privi-vor din cetini
Mormânt făr’ de noroc
Şi fără prieteni.

Mihai Eminescu

Proximamente una buena traduccion al estilo argentino.

Nichita Stănescu [Traducido al español]

viajantedelnort+instakeep_e7689.jpg

Întrebări 

Trăim un prezent pur?
A trai inseamna timp?
Timpul este tot ceea ce nu înţelegem?
Timpul este tot ceea ce nu suntem noi?
Există timp acolo unde nu este nimic altceva?
Timpul este fără să fie?
Timpul este însuşi Dumnezeu?
Inima mea bate în timp?
Sunetele, mirosurile,
pipăitul, gustul, vederea
sunt chipuri ale timpului?
Timpul este legat de lucruri?
Timpul este legat de cuvinte?
Gândurile sunt timp?
Timpul este însuşi Dumnezeu?
A fi, înseamnă timp?
A avea, înseamnă timp?
Ceasurile sunt bisericile noastre
de mână sau de buzunar,
de perete…
Ne rugăm luând cunoştinţa
de bataia lor înscrisă pe cadrane…

Preguntas

¿Vivimos en un presente puro?
¿Vivir significa tiempo?
¿Tiempo es todo lo que no entendemos?
¿Tiempo es todo lo que no somos?
¿Existe el tiempo ahí donde no hay nada?
¿Tiempo es sin ser?
¿Tiempo es lo mismo que Dios?
¿El corazón me late a tiempo?
Ruidos, olores
tacto, gusto, vista
¿Son instantes del tiempo?
¿El tiempo está atado a las cosas?
¿El tiempo está atado a las palabras?
¿Los pensamientos son tiempo?
¿Tiempo es lo mismo que Dios?
¿Ser, significa tiempo?
¿Tiempo es, sí o sí tiempo?
¿Tener significa tiempo?
Los relojes son nuestras iglesias
de mano, de bolsillo, de pared…
Imploramos que tomen conocimiento
de la batalla inscrita en el cuadrante.

Nichita Stănescu