Todas las entradas por Aliweboaghe

Fanático de la lectura y de la cultura en general. Escritor de mi propia existencia. Instagram: @aliweboaghe @aliweinkwell @aliweimage

Amar, temer, partir…

67 – Amar, Temer, Partir

 

Si te gusto aquí esta el libro completo…

 

Anuncios

Noi vrem pământ!

Flămând şi gol, făr-adăpost,
Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut,
Şi m-ai scuipat şi m-ai bătut
Şi câine eu ţi-am fost!
Ciocoi pribeag, adus de vânt,
De ai cu iadul legământ
Să-ţi fim toţi câini, loveşte-n noi!
Răbdăm poveri, răbdăm nevoi
Şi ham de cai, şi jug de boi
Dar vrem pământ!

O coajă de mălai de ieri
De-o vezi la noi tu ne-o apuci.
Băieţii tu-n război ni-i duci,
Pe fete ni le ceri.
Înjuri ce-avem noi drag şi sfânt:
Nici milă n-ai, nici crezământ!
Flămânzi copiii-n drum ne mor
Şi ne sfârşim de mila lor –
Dar toate le-am trăi uşor
De-ar fi pământ!

De-avem un cimitir în sat
Ni-l faceţi lan, noi, boi în jug.
Şi-n urma lacomului plug
Ies oase şi-i păcat!
Sunt oase dintr-al nostru os:
Dar ce vă pasă! Voi ne-aţi scos
Din case goi, în ger şi-n vânt,
Ne-aţi scos şi morţii din mormânt; –
O, pentru morţi şi-al lor prinos
Noi vrem pământ!

Şi-am vrea şi noi, şi noi să ştim
Că ni-or sta oasele-ntr-un loc,
Că nu-şi vor bate-ai voştri joc
De noi, dacă murim.
Orfani şi cei ce dragi ne sunt
De-ar vrea să plângă pe-un mormânt,
Ei n-or şti-n care şanţ zăcem,
Căci nici pentr-un mormânt n-avem
Pământ – şi noi creştini suntem!
Şi vrem pământ!

N-avem nici vreme de-nchinat.
Căci vremea ni-e în mâni la voi;
Avem un suflet încă-n noi
Şi parcă l-aţi uitat!
Aţi pus cu toţii jurământ
Să n-avem drepturi şi cuvânt;
Bătăi şi chinuri, când ţipăm,
Obezi şi lanţ când ne mişcăm,
Şi plumb când istoviţi strigăm
Că vrem pământ!

Voi ce-aveţi îngropat aici?
Voi grâu? Dar noi strămoşi şi taţi
Noi mame şi surori şi fraţi!
În lături, venetici!
Pământul nostru-i scump şi sfânt,
Că el ni-e leagăn şi mormânt;
Cu sânge cald l-am apărat,
Şi câte ape l-au udat
Sunt numai lacrimi ce-am vărsat –
Noi vrem pământ!

N-avem puteri şi chip de-acum
Să mai trăim cerşind mereu,
Că prea ne schingiuiesc cum vreu
Stăpâni luaţi din drum!
Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,
Să vrem noi sânge, nu pământ!
Când nu vom mai putea răbda,
Când foamea ne va răscula,
Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa
Nici în mormânt!

 

Memorias de un joven despechado…

En el poder de mi pluma todos los encantos.

Al vaivén de las palabras te sueño en silencio. El canto de mi alma exige tu respuesta, la sinceridad del ser. ¿Porque no apareces amor compañero? ¿Porque no luchas por tus sueños? ¿Acaso guardas algo que deba en vano desear?. Brillara el sol en la mañana y saldremos del castillo como dos almas gemelas. Tendrás el canto de mi alma, tendré tu mirada sincera. Te regalare puñados de rosas palabras y verdes atardeceres. Nos encontrara la noche estrellada abrazados y esa luna… oh que puedo decir de ella; Solo espero que esta vez sea creciente. Crearemos nuevos recuerdos que borren los dolores del pasado, cumpliremos sueños y seremos una sola esencia surcando el mundo de lo desconocido.
No es que no tengo ganas de verte. A decir verdad, me derrito con la luz de tu figura. ¿Pero como explicarle al mundo que me enamoro de sueños y no de una figura. Aquella tarde noche del treintaiuno realmente quería estar ahí…
¿O me miento y en realidad quería estar en Cuba? ¿Que deseaba mi corazón realmente en ese momento? No me puedo sincerar. No se a quien ame mas. No se a quien amo mas…A ti, a tu hermana, al amor que voló, al que llego al poco tiempo. Tantas aventuras en tan poco tiempo me convirtieron en Santo. Seguiré viviendo esta corta y efímera existencia de manera solitaria pero pensando siempre en los amores del pasado, que a decir verdad, es por ellos que existo.

 

 

 

 

 

¿A QUIÉN VIENE A VER USTED?

Hoy está el pueblo en mi cuerpo.
¿A quién viene a ver usted?
Usted no ve que esta herida
es corno un ojo de juez…

Usted que se trae los grillos,
¿a quién viene a ver usted,
que anda más con el instinto
que con los pies?

Usted que trae el olfato,
pero con luz viene a oler;
meta la conciencia aquí…
y no la deje en la piel.

Usted que se trae la bala,
viene a saber por qué fue…
Si hay un rico en este lío,
¿a qué viene? ¿Para qué?

Aquí só1o hay una boca,
hay una voz, una sed.
Un trozo de grito sangra.
¡Lo cortaron como res!

Usted que se trae las llaves,
¿a quién viene a ver usted?
Vea estas manos callosas,
ropa rota y sin zapatos
unos pies.

Usted que se trae las manos
pesadas como pared…
¿no ve el hambre?
¿no la ve?

Tápenle el grito a este hombre;
y aunque es más la voz que el pie,
pónganle grillos, que sólo
el pobre cabe en la ley…

¿No ve que la sangre huye
y no se sabe por qué…?
Pero yo sé que hay aquí
quien se la quiere beber…

¿A quién viene a ver usted?

Manuel del Cabral